Salvati Delta

Stiri si evenimente

De la miner la asfaltator: Recalificare in munca in Valea Jiului

Dezindustrializarea Văii Jiului, cel mai important bazin carbonifer al României, a decimat forța de muncă angajată în minerit. Programele de reconversie profesională realizate pe bani europeni încearcă să mai repare cât se poate din stricăciuni.

 

"Pe mineri, națiunea îi urăște. Asimilați cu violența, cu barbaria, ortacii au fost asasinați la nivelul mentalului colectiv". Astfel sintetiza jurnalistul Ciprian Ranghel de la Cotidianul imaginea minerilor din Valea Jiului, într-un articol publicat în noiembrie 2008, la o zi după ce o serie de explozii la mina Petrila a luat viața a 13 mineri și salvatori. Jurnalistul își manifesta astfel nemulțumirea față de dezinteresul general față de "cei mai urâți dintre pământeni".


Nu multe s-au schimbat de atunci. Valea Jiului și minerii care i-au atras mărirea și decăderea rămân într-o zonă gri a discursului public din România. Cu excepția referințelor istorice la descinderile în Capitală, despre oamenii de aici nu mai vorbește aproape nimeni. Cu toate acestea, în Valea Jiului istoria nu s-a oprit. Din ce trăiesc oamenii din Vale? Ce se întâmplă acum cu imensa forță de muncă odată concentrată aici? Am căutat răspunsuri la Petroșani, orașul cel mai important din zonă și cartierul general al Companiei Naționale a Huilei (CNH).

 

În 1989, în minele din Valea Jiului lucrau aproximativ 50.000 de muncitori. Munca grea și periculoasă pe care o prestau le aducea minerilor venituri consistente. Teama pe care greva muncitorilor de la Lupeni din 1977 a insuflat-o regimului le-a dobândit minerilor din Valea Jiului o poziție privilegiată în hagiografia comunistă a eroilor clasei muncitoare. Prăbușirea comunismului a răsturnat piedestalul pe care erau așezați minerii în logica socialistă a muncii. Din cele 15 mine care funcționau în zonă, șapte s-au închis până în 2006, antrenând concedieri masive care au dus la proteste și revolte violente ale minerilor sindicalizați. Dacă în 1990, 80% din forța de muncă era dependentă de industria extractivă, șomajul a explodat la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000.


Dezindustrializarea accelerată a produs efecte sociale devastatoare în rândul populației din Valea Jiului. La sfârșitul anilor '90, Valea Jiului era botezată de localnici "Valea Plângerii". Închiderea minelor de cărbune, industria de căpătâi a întregii zone, și disponibilizările masive de muncitori au contribuit la toponimul deloc flatant chiar mai mult decât accidentele frecvente de muncă. Șomajul a crescut galopant din pricina disponibilizărilor inițiate în 1997, sub guvernul Victor Ciorbea. Potrivit Agenției Naționale pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere, rata șomajului în Valea Jiului în anul 2000 era de 25%, de două ori și jumătate mai mare decât media națională de 10%. Unele orașe au avut de suferit chiar mai mult. Primarul din Lupeni estima în acea perioadă că 60% dintre locuitorii orașului nu aveau un loc de muncă. Un studiu realizat în 2005 de sociologi români și străini și citat de World Socialist Website, relevă că 28% din gospodăriile din Valea Jiului trăiau sub limita subzistenței, fără bani pentru hrană și plata utilităților. De asemenea, disponibilizările și închiderile de mine au destructurat relațiile sociale și comunitare din Vale. Acest aspect e probat de recensământul populației din octombrie 2011 care a scos la iveală că zona abundă în case și apartamente părăsite, în care nu mai locuiește nimeni de ani buni.

 

O plimbare la pas prin Petroșani oferă însă o imagine contraintuitivă. În locul unui ghost town postindustrial, se înfățișează unul în plină reconstrucție. O parte a străzilor au parte de reabilitare, iar zona pietonală din nord urmează să fie prevăzută cu fântâni și mobilier urban nou. La fiecare câteva sute de metri, câte un panou albastru rezolvă enigma finanțării acestor operațiuni urbane: Programul Operațional Regional dezvoltat de România și Uniunea Europeană în sprijinul dezvoltării locale durabile. Pe lângă procesul de transformare a spațiului urban, la imaginea de oraș cât de cât viu, contribuie și concentrarea de spații comerciale. Pe o distanță de mai puțin de un kilometru și jumătate se înlănțuiesc o serie de hypermarketuri cu rezonanță internațională, de la Carrefour și Billa, la nou intratul în România Lidl. Mall-ul din centrul orașului, care a acaparat spațiul fostului magazin universal Jiul din vremea comunismului, e ticsit de clienți. O astfel de concentrare comercială într-un oraș care numără puțin peste 45.000 de locuitori sugerează că o oarecare putere de cumpărare există în Petroșani și, prin extensie în Valea Jiului. Puțini ar fi prezis că zona ar fi avut un destin altul decât ruina completă cu un deceniu în urmă, când gloria industrială își dădea ultima suflare.


Postcomunismul și politicile de reformare a întreprinderilor de stat au creat așadar o masă critică de șomeri deziluzionați și fără prea multe oportunități de angajare într-o zonă monoindustrială ca Valea Jiului. Recesiunea recentă a contribuit, de asemenea, din plin. Un astfel de climat e mană cerească pentru proiecte ce-și propun să remodeleze forța de muncă neocupată după cerințele și exigențele pieței libere. La fel ca în cazul operațiunilor urbane din Petroșani, banii pentru reconversia oamenilor vin tot din fonduri europene. Potrivit centralizatorului beneficiarilor Fondului Social European, șase astfel de proiecte care-și propun să (re)califice muncitorii disponibilizați din minerit se află în derulare. Inițiatorii lor variază de la instituții de învățământ universitar și preuniversitar, la autorități publice și firme private.

 

Cea mai activă în acest domeniu e firma privată EuroJobs S.R.L.. Firma, specializată în calificare și certificarea aptitudinilor de muncă, are parteneriate cu patru din primăriile orașelor din Valea Jiului, Lupeni, Petrila, Aninoasa și Vulcan. Toate au ca obiect reconversia forței de muncă din minerit. EuroJobs activează într-o clădire situată lângă cimitirul central din Petroşani, recondiţionată după ce fusese devastată de un incendiu. Deşi cele trei zile de Crăciun de-abia se încheiaseră, în birouri se lucrează de zor, ca într-o zi obişnuită. Se plimbă acte, se pun ștampile și semnături, telefoanele sună.


Directorul firmei, Haralambie Vochițoiu, e hârşit în politica locală şi ştie un lucru sau două despre piaţa muncii, atât ca responsabil de stat, cât şi ca antreprenor privat. Până de curând a fost preşedintele filialei Petroşani a unui partid de opoziţie. A candidat şi la Primărie, dar n-a avut succes. A condus, într-o vreme, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara din poziţia de director executiv. După ce a părăsit postul, a fost cercetat de DNA pentru că ar fi încredinţat cu prea mare uşurinţă contracte de consultanţă în valoare de 6 miliarde de lei către firma Best Jobs din Hunedoara, a cărei activitate a fost suspendată în 2009, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Vochiţoiu a fost scos de sub urmărirea penală, iar acum conduce firma EuroJobs şi e masterand în economie socială la Universitatea de Vest din Timişoara. Am vorbit cu fostul director al AJOFM Hunedoara despre cum ajunge populaţia neocupată din Valea Jiului să înveţe şi alte meserii şi să-şi găsească slujbe ce nu mai ţin de minerit.


"N-o să rezolvăm noi problemele sociale ale României, nici măcar ale Văii Jiului", spune Vochiţoiu, recunoscând frust limitările programelor de reconversie. E mult de luptă pentru a căpăta încrederea oamenilor deziluzionaţi, birocraţia are tarele ei, iar piaţa muncii nu e tocmai un corn al abundenţei în aceste vremuri. Proiectele pe care le desfăşoară EuroJobs au în ţintă 600 de persoane adulte neocupate pentru care oferă cursuri de recalificare profesională, consiliere în vederea obţinerii unui loc de muncă şi burse ale locurilor de muncă, la care se adaugă o subvenţie de 300 de lei. Nu e mult, dar e ceva e mai mult decât nimic.


La mai bine de un an de la demararea acestor proiecte, spune fostul politician, EuroJobs a (re)instruit deja câteva serii de şomeri sau alte categorii de persoane fără ocupaţie. Aproximativ 15-20% dintre cursanţi îşi găsesc un loc de muncă în termen de 6 luni de la absolvire. Pentru că piaţa muncii e limitată în Valea Jiului, cei de la EuroJobs caută să conlucreze cu auorităţile locale ale oraşelor din zonă astfel încât să pregătească muncitori pentru proiectele pe care le desfăşoară municipalităţile. "Primăria Vulcan ne-a spus că are un proiect uriaş pe turism, aşa că noi am pregătit lucrători în gospodărie agro-turistică. Primăria Petrila ne-a spus că are un proiect pentru refacerea infrastructurii rutiere în tot oraşul, astfel că noi am calificat şi pavatori şi asfaltatori", spune Vochiţoiu. O parte din cei care nu au reuşit să-şi găsească de lucru în Valea Jiului au beneficiat de unele oportunităţi fie în alte părţi ale judeţului sau ale ţării. "Ne bucurăm că am reuşit să-i scoatem pe oameni dintr-o stare de neîncredere adâncă şi să-i ajutăm să devină din primitori de la stat în plătitori de taxe", spune directorul EuroJobs.

 

După aproape 15 ani de la disponibizările masive care au pus pe jar Valea Jiului, locuitorii din zonă, uitaţi de stat, umiliţi în discursurile publice şi loviţi de valuri succesive de restructurări şi reforme gândite de sus în jos şi-au pierdut o mare parte din speranţă. Deşi statistic, programe precum cele desfăşurate nu schimbă foarte mult cifrele şomajului şi numărul persoanelor neocupate, relevanţa lor constă în faptul că dau senzaţia că există o şansă, că oferă o contrapondere la resemnare pe bani europeni. Care va fi efectul pe termen mediu şi lung al tentativelor de reconversie profesională a forţei de muncă din minerit şi de reinserţie pe piaţa muncii, rămâne însă de văzut.


Disponibilizări în Valea Jiului: Sfârșitul nu-i aici


Valul disponibilizărilor nu s-a încheiat în 2000. La 1 octombrie 2011, alti 900 de mineri au fost disponibilizați, cu promisiunea că vor primi plăți compensatorii. Acesta e doar începutul unei noi etape de restructurări care va subția și mai mult rândurile minerilor, odată angajați într-una din cele mai profitabile ramuri ale industriei românești. Potrivit unei înțelegeri cu Fondul Monetar Internațional, Compania Națională a Huilei și Societatea Națională a Lignitului urmează să fie reorganizate. Potrivit presei locale, mai bine de 4.000 de mineri își vor pierde locurile de muncă până în 2018 în cadrul acestui proces de "eficientizare". Grosul disponibilizărilor va avea loc tot în Valea Jiului. Trei mine, Petrila, Paroșeni și Vulcan, urmează să fie închise, iar aproximativ 3.000 de mineri din cei 8.700 care muncesc încă în subordinea CNH nu vor mai intra în șut.

 

Nota: articol scris de Adrian Deonca si publicat in numarul 9/ februarie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter